Mai mulți șoferi au fost amendați și au acum permisul suspendat după ce au fost filmați din elicopter de Poliția Română. Aceștia nu au mers cu viteză, însă au încălcat o regulă elementară de circulație.
Poliția Română a publicat un clip filmat din elicopterul MAI.
În imagini se observă cum mai multe mașini, deși respectă viteza legală, comit o altă abatere rutieră periculoasă.
În urma unor acțiuni de survolare și supraveghere a traficului rutier, mai mulți conducători auto au fost surprinși în timp ce efectuau depășiri neregulamentare.
Imaginile au fost surprinse pe DE 28 Iași-Târgu Frumos și DN2-E85 București-Săbăoani, se precizează pe pagina de Facebook „Fii informat Umbrărești”.
Aceste șosele sunt prevăzute cu o singură bandă de circulație pe sens și un acostament lărgit. Conform reglementărilor legale în vigoare, circulația pe acostament este interzisă.
Așadar, conducătorii auto care au depășit coloana de vehicule prin dreapta, folosind acostamentul lărgit, au încălcat legea.
Nerespectarea prevederilor legale privind efectuarea depășirilor constituie contravenție și se sancționează cu 6 sau 8 puncte de amendă. De asemenea, se dispune suspendarea permisului auto.
Astfel, șoferii filmați din elicopter că au depășit prin dreapta au primit o amendă cuprinsă între 1.215 lei și 1.620 de lei. Iar suplimentar dreptul de a conduce a fost suspendat pentru o perioadă de 60 de zile.
Codul Rutier 2025 stabilește o serie de reguli de depășire, care se aplică tuturor șoferilor.
„Depășirea este manevră prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers și ieșirea de pe banda de circulație sau din șirul de vehicule în care s-a aflat inițial”, se arată în legea circulației.
În momentul în care un șofer face o depășire, are mai multe obligații: